Refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea
motivată a asistentului social, îngrijire medicală gratuită celui
aflat în suferință vizibilă, pentru înlăturarea consecințelor
violențelor;
Schimbarea destinației adăpostului;
Refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în
care condițiile care au determinat internarea au dispărut;
Încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în
incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima;
Nerespectarea obligației de a include problematica prevenirii și
combaterii violenței domestice în strategiile și programele de
dezvoltare regională, județeană și locală;
Nerespectarea obligației de a acorda sprijinul logistic,
informațional și material compartimentelor cu atribuții în
prevenirea și combaterea violenței domestice;
Nerespectarea obligației de a înființa direct, în parteneriat public
sau, după caz, în parteneriat public-privat, servicii sociale pentru
prevenirea și combaterea violenței domestice și să susțină
funcționarea acestora;
Nerespectarea obligației de a dezvolta programe de prevenire și
combatere a violenței domestice;
Nerespectarea obligației de a spriji accesul agresorilor familiali
la consiliere psihologică, psihoterapie, tratamente psihiatrice, de
dezintoxicare și dezalcoolizare;
Nerespectarea obligației de a elabora și a implementa proiecte în
domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice;
Nerespectarea obligației de a prevede în bugetul anual sume pentru
susținerea serviciilor sociale și a altor măsuri de asistență
socială pentru victimele violenței domestice și pentru alte măsuri
ce vizează prevenirea și combaterea violenței domestice;
Nerespectarea obligației de a suporta, din bugetul local, în
cazurile de violență domestică constatate în urma luării în evidență
a victimei de către serviciile publice de asistență socială,
cheltuielile cu întocmirea actelor juridice, precum și cele necesare
pentru obținerea certificatelor medico-legale pentru victimele
violenței domestice;
Nerespectarea obligației de a suporta, din bugetul local, în
cazurile de violență domestică constatate în urma luării în evidență
a victimei de către serviciile publice de asistență socială,
cheltuielile cu asistența medicală a victimelor violenței domestice
care nu sunt asigurate medical;
Nerespectarea obligației de a colabora la implementarea unui sistem
de înregistrare, raportare și management al cazurilor de violență
domestică.
Nerespectarea obligației de a afișa la sediul acestora și de a
publica pe paginile web informații cu privire la modalitățile de
accesare a serviciilor sociale pentru prevenirea și combaterea
violenței domestice și despre programele pe care le implementează în
acest domeniu;
Nerespectarea obligației de a efectua anual și de a publica pe
pagina web un raport care să rezume măsurile dispuse și programele
implementate pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței
domestice și ce cheltuieli au fost suportate din bugetul local
pentru îndeplinirea obligațiilor de la Art. 13, alin. 1, lit. g), h)
și i);
Nerespectarea obligației de a afișa în stațiile de transport public
în comun numărul liniei telefonice de urgență - helpline și orice
alte informații despre accesarea serviciilor sociale pentru
prevenirea și combaterea violenței domestice sau programele
derulate;
Nerespectarea obligației de a include în contractele cu furnizorii
de servicii de transport public în comun obligația acestora de a
afișa în mijloacele de transport numărul liniei telefonice de
urgență - helpline;
Nerespectarea obligației autorităților administrației publice locale
de a asigura crearea și funcționarea serviciilor sociale prevăzute
la art. 16, cel putin la nivel de județ, în funcție de identificarea
și evaluarea nevoilor persoanelor supuse formelor de violență
domestică prevăzute de lege, de pe raza județului.